Direcționează 2% din impozit – așa măcar o parte din banii tăi știi unde se duc

Bună și bine te-am regăsit,

Probabil ai auzit de acel 2% din impozit care se poate direcționa pentru o entitate non-profit, însă te-ai gândit vreodată că și ca salariat îl poți direcționa? Nu doar ca firmă sau ca PFA?

Eu completez datele unei entități non-profit în fiecare an, măcar așa știu unde se duce o parte din impozitul meu. Sigur, mie îmi este foarte ușor pentru că oricum completez o declarație pentru ANAF, așa că ce mă costă să trec încă niște date pe ea?

Dar știi că și pentru un salariat e la fel de ușor? Declarația o poți lua direct de la ghișeele ANAF, sau o poți descărca de pe site-ul ANAF (click aici), completarea e ușoară și durează doar câteva minute, nu e necesar să faci calcule, doar să îți treci datele și să bifezi venituri din salarii sau pensii, după caz, să semnezi și să treci datele entității pe care o susții și o poți depune la ghișeu sau prin poștă.

Dacă nu faci asta, cei 2% nu vor fi direcționați aleatoriu unei entități non-profit, neexistând prevederi în Codul fiscal în acest sens, ci vor urma calea impozitului pe profit, adică în loc să știi exact cui faci un bine, banii iau calea hățișului impozitelor din România. În plus, dacă nu completezi tu declarația, e posibil să o facă altcineva în locul tău (au existat cazuri de fals în acte prin completarea declarației de către alte persoane), dacă o completezi tu, măcar se va întreba cineva de la ANAF de ce sunt două declarații de același tip…

În concluzie, dispune tu de o parte din banii pe care oricum îi dai  la stat, și ajută o entitate non-profit, statul nu va direcționa acești bani pentru tine! Ajută, nu te costă decât câteva minute!

Dana Fatol

Avocat titular Cabinet avocat Dana Fatol

 

 

Suma executată silit vădit mai mare ca debitul

Bună, bine te-am regăsit.

Articolul de azi e inspirat din realitate, anume din situația unui client care s-a trezit cu un sechestru pus de ANAF pentru o sumă de vreo 600.000 lei. Știa el că are ceva debite, dar nu așa mult. Mi-a solicitat ajutorul și am fost la ANAF – Serviciul Fiscal Orășenesc cu pricina, să văd dosarul. Ce se întâmplase? Cererea de începerii a executării silite făcute de Agenția Județeană era greșită. O eroare de redactare care atrăsese după ea o întreagă executare pe o sumă greșită.

Această situație e una fericită, pentru că diferența între suma de executat și cea de pe documente era suficient de mare încât debitorului să își pună semne de întrebare, însă se poate întâmpla ca diferența să fie mică, și debitorul să nu facă contestație, iar executarea să se efectueze pe o sumă greșită.

Morala poveștii: verificați de fiecare dată dacă suma care vi se cere corespunde cu realitatea debitului, iar dacă nu corespunde,mergeți la organul de executare, fie el organ al ANAF ori executor judecătoresc, și aflați de ce. Altfel s-ar putea să vă treziți că plătiți debite mai mari decât cele pe care le aveți!

Pănă data viitoare, spor în toate!