Bine te-am regăsit,
În articolul de azi tratez un subiect mai delicat, care mi-a venit în cap astăzi la Registrul Comerțului, dar de care m-am lovit și în trecut: obiceiul românesc de a face totul singur, că românul se pricepe la orice, obicei aplicabil în multe, multe situații.
Mai precis, știm cu toții că mulți bărbați adevărați repară singuri tot sistemul electric în casă, cel de gaz, mașina etc, ca să nu dea bani pe electrician sau mecanic, după caz. La fel, repară papuci sau meșteresc cine știe ce.
Și, din ce văd eu, din ce în ce mai mulți oameni decid că, decât să apeleze la avocat, mai bine își rezolvă fără asistență toate probleme juridice.
Am sesizat astfel că:
- multe persoane se reprezintă singure în instanță, că doar nu e greu să faci o cerere singur, o iei de pe net și o modifici, și gata, ce mare filozofie?:
- mulți administratori de firmă își redactează sau verifică singuri contractele, că sigur nu îi înșeală cocontractantul, și
- multe persoane își fac singure actele necesare pentru schimbări în firmă, că doar de ce să plătească un avocat să facă ce pot face și ei. Da, la prima vedere, e o cheltuială inutilă…
Ce se întâmplă când nu apelezi la un profesionist
În exemplul cu sistemul electric e posibil să îți strici tot sistemul că ai pus niște fire pe dos. Și te costă și mai mult să repari totul decât te costa dacă era făcut bine de la început.
În cazul mașinii reparate de un neprofesionist e posibil să se strice un sistem mai scump, sau chiar să ajungi în vreun șanț. Pot rezulta astfel pierderi imense de bani, și e vorba chiar și de viața ta.
În exemplul cu asistența juridică:
O cerere de chemare în judecată prost făcută poate să îți asigure o pierdere colosală în bani și timp pierdut prin sălile de judecată. Și, dacă apelezi la un avocat la mijlocul procesului, acesta e posibil să îți ceară mult mai mulți bani ca la început ca să repare erorile tale, și e posibil să nu le poată repara oricum
În cazul unui contract, dacă acesta e bine făcut te apără de probleme de la început. Dar, dacă e prost făcut ajungi în instanță, te va costa mult mai mult în bani dați avocatului, taxe de timbru și timp decât să previi litigiul prin consultanță prealabilă.
Și există și multe alte situații, precum:
- amenzi pentru siteuri care nu conțin toate elementele legale;
- amenzi pentru lipsa unor autorizații;
- amenzi pentru promoții făcute cu nerespectarea legii ori pentru lipsa unei autorizații pentru muzică.
Crezi că te-ar costa la fel de mult consultanța inițială, anterioară creerii problemei, decât amenda pentru că ai încălcat legea? Că nu prea are cum să fie așa decât dacă rămâne un singur avocat în țara asta și ăla face tarifele cum vrea el.
Situația de la Registrul Comerțului
Ziceam că articolul de azi e inspirat de Registrul Comerțului, deci să vă spun de acesta. Ei bine, în cazul actelor care trebuie duse la Registru, multă lume se duce crezând că acum totul e pe gratis. Ei bine, nu e. Costă, dragii mei, și costă mult.
Eu ca avocat azi am stat 10 minute cu totul să depun un dosar pentru că la ghișeul de depunere dosare complete erau înainte mea 0 (zero) persoane. Asta deoarece toată lumea stătea la coadă la ghișeul de consultanță. Știți câte persoane erau la ghișeul de consultanță? Cinci sau șase. Rezultă astfel o medie de așteptare de 2-3 ore, asta pentru a ajunge la ghișeu.
Și, de altfel, dacă credeai că costul e doar de timp, află că nu e. De fapt, consultanța e și ea tot pe bani. Da, pe mai puțini decât costă un avocat, dar poate primul drum pe care îl faci pentru informare e atât, informare, al doilea e de consultanță, și abia apoi depui dosarul. Pierzi astfel de două ori sau de mai multe ori 2-3 ore de stat la coadă plus timpul de stat la ghișeu.
Mie timpul mi se pare cea mai prețioasă resursă, chiar merită să îl irosești pentru o diferență uneori mică de preț între a merge personal la Registru și a apela la un avocat? Gândește-te mai bine, că eu zic că nu merită, e timp în care tu poți face bani!
Concluzia articolului? Dacă ai de rezolvat orice legat de domeniul juridic, costă mai puțin să apelezi la un avocat decât să nu o faci. Punct. La un moment dat, tot te va costa, timp, bani, nervi, ceva. Fii deștept! Apelează la avocat din timp.
Spor în toate și o zi frumoasă îți doresc!
Dana Fatol
Avocat titular Cabinet de Avocat Dana Fatol
Bacău, România
PS: Eu știu un caz cu o doamnă care a făcut vreo trei cereri în completarea primei cereri de solicitare pensie de întreținere pentru copil până s-a decis sa apeleze la avocat (mai erau și probleme cu paternitatea, și domiciliul minorilor, mai multe chestiuni).
Procesul e în curs de luni de zile, și încă se judecă, și ar fi putut fi încheiat în două-trei termene dacă era bine făcută cererea de la început.
Deci, de ce să apelezi la avocat? Pentru că, dacă nu apelezi, chiar dacă pe moment ai senzația că ai salvat niște bani, ai șanse să pierzi mult mai mulți până rezolvi definitiv problema.