Divorț

Cauți avocat divort?

Ai ajuns pe pagina potrivită!

Divort - avocat divortConform unor statistici publicate online, dar și conform unui reportaj televizat, una din patru căsătorii încheiate în România sfârșesc prin divorț. În România anului 2016 au avut loc 30497 divorțuri, dintre care majoritatea amiabile. În urma divorțurilor au rezultat, în ultimii 5 ani, 17500 copii cu părinți divorțați.

Divorțul în ziua de astăzi nu mai e o tragedie, ci uneori e cea mai bună opțiune posibilă, iar soții divorțează în mod perfect amiabil, fie pe calea instanței, fie la notar, fie la starea civilă.

În funcție de situație, de timpul pe care soții vor să îl investească umblând după acte, de înțelegerea sau nu dintre soți, poți alege calea de urmat.

Dacă alegi sau ești obligat/ă să alegi calea instanței, nu trebuie să fii singur/ă în demersul tău.

Mă poți alege ca avocat cu încredere pentru că:

  • am întâlnit în anii de practică cam toate cazurile posibile la divorț, cu și fără copii;
  • mă ocup de cazul tău de la început până la final, inclusiv de plata taxelor și eventualele traduceri, astfel că tu vei câștiga timp în loc să îl pierzi pe la autorități;
  • îți ofer două garanții ale calității, și banii înapoi fără nici o justificare dacă te declari nemulțumit/ă ori te răzgândești până la redactarea cererii de chemare în judecată.
Situațiile cele mai frecvente în care divorțul pe calea instanței este absolut necesar și in care ai nevoie de avocat divort:
  • soții nu se înțeleg asupra tuturor aspectelor legate de divorț;
  • soții, sau doar soțul/soția reclamant, locuiesc în străinătate;
  • soții nu au timp de pierdut pentru a obține toate documentele cerute de notar ori de ofițerul de stare civilă.
Dacă încă te gândești dacă alegi sau nu desfacerea căsătoriei și ai nevoie de informații gratuite despre divorț, găsești câteva articole scrise pe mine pe această temă aici.
Dacă știi deja sigur că vrei să pornești o acțiune de divorț în cel mai ușor mod cu putință, sau dacă soția/soțul a pornit-o deja contactează=mă:
  • pe WhatApp sau telefonic la 004-0740963934 (cea mai bună variantă)
  • pe email la adresa danafatol@yahoo.com sau office@fatol.ro,
  • pe facebook – Avocat Dana Fatol
  • utilizând formularul de contact din dreapta paginii

 

Dacă dorești să vezi ce spun alți clienți înainte să mă contactezi poți consulta pagina Opiniile clienților.

Nu ezita, contactează-mă acum, cu un avocat implicat tu vei fi relaxat
Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat, Bacău, România
telefon: 004-0740963934

 

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 350 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie. În plus, dacă desfacerea căsătoriei e clar calea cea mai bună pentru tine acum, gândește-te că vei putea fi din nou liber/ă. Alege ce e mai bine pentru tine acum!

 

Sursa statisticii: https://divorcejourney.ro/divortul-romania-2016/ și știrile ProTV