Ce este violenta în familie

Dacă ai ajuns pe acestă pagină și vrei să afli Ce este violenta in familie, e posibil să fii intr-o situație vătămătoare. Nu ești singură în cautarea ta, nimeni nu te va judeca și nimeni nu te vede acum că citești acest articol. Nu trebuie să ăți fie rușine, nu e vina ta pentru ce ți se întâmplă!

Citește acest articol cu încredere, și contactează-mă dacă te pot ajuta. Îți garantez că voi ține confidențial orice îmi spui.

Dana

 

Introducere

Violenta in familie este o realitate dureroasă care afectează numeroase persoane, iar uneori, victimele pot să nu își dea seama că se confruntă cu această problemă. Acest articol își propune să ofere informații esențiale despre ce este violența în familie, să identifice semnele și consecințele, și să ofere resurse utile pentru a scăpa dintr-o astfel de situație.

Ce Este Violenta in Familie?

Violenta în familie se referă la orice formă de comportament abuziv sau coercitiv (care te constrânge sau te rănește) exercitat în cadrul familiei.

Aceasta poate include:

  • violență fizică,
  • violență emoțională,
  • violență financiară sau
  • violență sexuală.

De multe ori, victimele sunt femei, iar agresorii sunt parteneri de viață, soți sau alte persoane din familie.

 

Cum se manifestă violenta in familie

  1. Violenta fizică: lovituri, împingeri, strangulări sau alte acte de agresiune fizică. Da, o împingere e violență în familie. Tu ai împinge un copil? Nu, că ești mai puternică ca el. Atunci de ce soțul tău te împinge, lovește ori exercită în orice alt fel forță asupra ta?
  2. Violenta emoțională: umilințe verbale (ești o vacă, proastă, incompetentă, mamă de rahat etc), control excesiv (la ce oră vii sau pleci, cu cine vorbești la telefon, de ce stai prea mult la lucru), amenințări (te bat, te omor, chair și spuse în glumă) sau izolare socială (nu vorbi cu mama ta, ne judecă, nu vrea să fim fericiți, prietena ta e o proastă și nu înțelege.. oricine înafara lui să nu fie în viața ta).
  3. Violenta financiară: controlul asupra resurselor financiare, limitarea accesului la bani sau forțarea victimei să se supună din punct de vedere financiar (să știe el exact câți bani faci, să fie toți banii justificați sau puși ăn casă și cheltuiți de el, dacă el are nevoi proprii tu ești obligată să îl ajuți,d aăc tu ai nevoie proprii să te descurci dar nu cu banii familiei, preferabil fără bani, preferabil să nu ai probleme)
  4. Violenta sexuală: orice formă de agresiune sexuală sau constrângere în relația de cuplu (inclusiv că te obligă să faceți sex când nu vrei, când e beat, când sunt în cameră sau în casă copiii ori alte persoane; oricând când nu vrei sau într-un mod care nu îți provoacă plăcere, ci eventual scârbă și durere).

Consecințe ale Violentei in Familie:

Consecințele sunt și față de tine, dar și față de copiii tăi!

Dacă te-a convins că e vina ta, că tu ești cumva și meriți, nu e așa!

 

Dacă simți că viața ta e groaznică și meriți să fii abuzată ori simți că nu poți ieși din asta, nu e vina ta!!!

Consecințe:

  1. Probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate, traume psihologice.
  2. Probleme fizice: răni, vătămări, probleme de sănătate asociate stresului.
  3. Izolare socială: victimele pot fi forțate să se izoleze de prieteni și familie.
  4. Impactul  asupra copiilor: copiii expuși la violența în familie pot suferi traume și pot dezvolta probleme emoționale și comportamentale.

Cum poți ieși din situația de violenta:

  1. Caută ajutor profesional: Contactează organizații specializate sau linii telefonice de urgență pentru sprijin – https://www.necuvinte.ro/cere-ajutor/contacte-utile/
  2. Păstrează dovezi: documentează incidentele de violență (ține un jurnal) și adună dovezi pentru a susține un eventual dosar (du-te la Institutul de Medicină Legală și obține un certificat medico-legal, știu că îți e rușine să faci asta, dar e necesar).
  3. Planifică în siguranță:dezvoltă un plan de siguranță și identifică resursele disponibile în comunitate (du-te la Poliție, DGASPC; contactează un avocat specializat pe dreptul familiei pentru a te ajuta cu un ordin de protecție și un eventual divorț).
  4. Nu ești singură: împărtășește-ți experiențele cu prieteni în care ai încredere și caută sprijinul lor (știu că e greu și îți e rușine. Știu pentru că am fost în locul tău, caută ajutor! E important!).

 

Resurse Utile:

Pentru asistență imediată:

Nu ești singură! Caută ajutor! Meriți o viață trăită fără teroare!

 

Dana

avocat – nr. WhatApp 0740963934

 

Locuința copilului după divorț

Vrei să divorțezi și nu știi care va fi locuința copilul după divorț? Acest articol te va lămuri

Bine te-am regăsit,

Unul dintre cele mai sensibile subiecte pe care le vei avea în cazul unui divorț este stabilirea locuinței copilului.

În mod tradițional, aceasta va fi alături de mamă. Totuși, locuința alături de mamă nu este o reglementare legală, ci mai mult o obișnuintă.

Cadrul legal (cu cine locuiește copilul după divorț conform legii)

Conform art. 400 din Codul civil

Locuinţa copilului după divorţ

(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

 

Practica judiciară

În  practică, in cazul divorțului notarial sau a divorțului pe calea instanței din culpă comună ori de comun acord, locuința copilului după divorț va fi la părintele la care cei doi părinți decid să fie. De obicei, la mamă.

Dacă părinții se înțeleg asupra locuinței copilului, instanța încuviințează ca aceasta să fie unde o stabilesc părinții. Eu una nu am văzut situații în care instanța să refuze stabilirea locuinței copilului acolo unde o vor ambii părinți. Cred că asta ar fi posibil doar dacă ancheta socială ar fi foarte nefavorabilă

Dar dacă părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului după divorț?

Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului după divorț, se ține cont de interesul superior al copilului. Așa e dispoziția legală, interes superior 🙂

În acest caz, instanța va stabili locuința, după ce va studia raportul de ancheta socială.

Locuința va fi stabilită fie la unul dintre părinți fie, în mod excepțional, la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.

 

Cam atât despre cum se stabilește locuința copilului după divorț.

 

Dacă vrei să afli:

  • alte chestiuni relevante despre locuința copilului,
  • dacă ai voie sau nu să schimbi această locuința dacă a fost stabilită la tine

te invit să citești articolul meu Locuința copilului minor dacă părinții nu locuiesc împreună (click pe denumire)

În final, îți reamintesc că legea nu dă automat mamei copilului în caz de divorț, dar de obicei în instanță copilul rămâne cu mama care îl vrea și îl poate crește.
Astfel, ca mamă, dacă ai venituri și locuință, dar și probe, ai toate șansele să obții stabilirea locuinței copilului la tine.
Nu ezita, contactează-mă acum pentru o discuție ori pentru a începe acțiunea de divorț sau de încredințare a copilului, cu un avocat implicat tu vei fi un client relaxat

 

Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat

Mă poți contacta

 

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 300 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie.

În plus, dacă vrei să divorțezi iar desfacerea căsătoriei e clar calea cea mai bună pentru tine acum, gândește-te că vei putea fi din nou liberă. Alege ce e mai bine pentru tine acum!

PS 2: Ascest articol este din seria Situația copiilor în cazul neînțelegerilor dintre părinți. Toate articolele din serie le găsești aici 

Detalii article legale: https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-400-locuinta-copilului-dupa-divort-efectele-divortului-desfacerea-casatoriei

 

Inregistrarea divortului din Italia la autoritatile din Romania

Ai divorțat în Italia și vrei să efectuezi inregistrarea divortului din Italia la autoritatile din Romania? Iată ce trebuie să știi

Bine te-am regăsit,

Dacă ai divorțat într-un stat UE, precum Italia, poți înregistra divorțul in România pe cale adminstrativă.

Ce este inregistrarea divorțului?

Ceea ce se numește în mod uzual înregistrarea divorțului din Italia ori alt stat UE in România este de fapt o procedură de înscriere a mențiunii privind divorțul pe actul de naștere ori pe actul de căsătorie.

Unde se face înregistrarea divorțului?

Cererile se adresează primarului localităţii care are în păstrare actul de naştere (certificatul de naștere sau cel de căsătorie, după caz) şi se înaintează, spre aprobare, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

Dacă te-ai căsătorit in România, competența aparține Primăriei de domiciliu al celor doi soți. Dacă te-ai căsătorit inafara României, depinde dacă ai făcut sau nu înregistrarea căsătoriei la autoritățile române.

Procedură

1. Înscrierea căsătoriei și divorțului pe actul de naștere

Pentru a înscrie divorțul în actul de naștere (pentru inregistrarea divortului din Italia in actul de naștere), se va depune un dosar care va conține:

  • cererea de înscriere;
  • procura, dacă cererea se depune prin împuternicit;
  • certificatul sau extrasul de căsătorie în original, fotocopie și traducere legalizată;
  • sentința de divorț în original, fotocopie și traducere legalizată;
  • în situaţia în care din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl
    vor purta după divorţ, se vor prezenta declaraţii pe propria răspundere din
    partea acestora, sau numai a soţului care solicit înscrierea menţiunii de divort, după caz, din care să rezulte numele după divorț.

2. Înscrierea divorțului pe actul de căsătorie (inregistrarea divortului din Italia in Romania dacă a avut căsătoria in România sau dacă a fost inregistrată căsătoria)

Pentru a înscrie divorțul în actul de căsătorie (pentru inregistrarea divortului din Italia in actul de căsătorie), se va depune un dosar care va conține:

  • cererea de înscriere;
  • procura, dacă cererea se depune prin împuternicit;
  • sentința de divorț în original, fotocopie și traducere legalizată;
  • în situaţia în care din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl
    vor purta după divorţ, se vor prezenta declaraţii pe propria răspundere din
    partea acestora, sau numai a soţului care solicit înscrierea menţiunii de divort, după caz, din care să rezulte numele după divorţ.

3. Proceduri general valabile

Documentele originale trebuie să fie apostilate (poți afla aici ce este apostila si care este rolul ei).

Pentru divorțuri în statele membre UE, se aplică Regulamentul (UE) 2019/1111, începând cu 01.08.2022.

Este posibil ca autoritățile să ceară și alte documente, dacă le consideră necesare pentru inregistrarea divortului din Italia in Romania.

Durata de înscriere va fi de minim 2 luni de la data depunerii unui dosar complet.

 

Ai nevoie de asistența pentru inregistrarea divortului din Italia in Romania?

Mă poți contacta ușor:

  • utilizând formularul de contact din dreapta paginii
  • pe email la adresa danafatol@yahoo.com
  • telefonic sau pe whatapp la numărul 0040-740.963.934 (cea mai bună variantă)
  • pe facebook – www.facebook.com/avocatdanafatol

Dacă dorești să vezi ce spun alți clienți înainte să mă contactezi poți consulta pagina Opiniile clienților.

Nu ezita, contactează-mă acum, cu un avocat implicat tu vei fi relaxat!
Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat, Bacău, România
Whatsapp: 004-0740963934

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 300 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie.

 

Alte detalii despre procedura găsești aici

 

Ce este executarea silita?

Te întrebi Ce este executarea silita? Atunci ai ajuns pe pagina potrivită.

Bine te-am regăsit,

Din acest articol vei afla:

  1. Ce este executarea silita
  2. Baza legală in România in ce privește executarea silită
  3. Pașii in executarea silită

1. Ce este executarea silita

Foarte simplificat, se paote spună că executarea silită reprezintă un proces legal prin care un creditor încearcă să recupereze datoria de la un debitor care nu și-a onorat obligațiile financiare.

2. Care este baza legală pentru executarea silită în România

Procedura de executare silită este reglementată de Codul de Procedură Civilă, începînd cu art 622, Cartea V, Despre executarea silită.

Codul de procedură civilă furnizează cadrul juridic pentru acțiunile întreprinse de un creditor pentru a-și recupera creanțele. 

3. Pașii în executarea silită

a. Depunerea cererii de executare silită

b. Încuviințarea executării silite

c. Executarea silită propriu-zisă

d. Încetarea executării silite

În concluzie, ce este executarea silita?

Executarea silită reprezintă o măsură legală prin care se asigură respectarea obligațiilor. Creditorii recurg la această procedură în situații în care debitorii nu își îndeplinesc unele obligații. Cunoașterea acestui proces poate fi utilă atât pentru creditorii care doresc recuperarea datoriilor, cât și pentru debitorii care trebuie să conștientizeze consecințele neplății.

Dana Dobrin-Fatol

avocat, Baroul Bacău

Uniunea Națională a Barourilor din România

PS: TE REGĂSEȘTI ÎN SITUAȚIA UNEI EXECUTĂRI SILITE?

Atunci iată ce ai de făcut:

Nu lua legătura cu executorul judecătoresc

În primul rând, nu lua legătura cu executorul judecătoresc sau cu creditorul, ci cu un avocat, imediat ce ai aflat de executare.

Ce se poate întâmpla dacă iei legătura direct cu executorul judecătoresc sau cu creditorul?

E posibil ca, în urma semnării unui angajament de plată de orice fel, să recunoști datoria. Astfel,  îți poți pierde dreptul de a scăpa de plata datoriei.

Dar dacă iei legătura cu un avocat?

Dacă iei legătura cu un avocat, poți afla cum să scapi de plata datoriei, inclusiv de plata cheltuielilor de executare silită.

Ia legătura cu un avocat, imediat ce ai aflat de executare

De ce imediat ce ai aflat de executare silită? Deoarece poți contesta datoria în maxim 15 zile de când ai aflat de executare. Atenție, zile calendaristice, nu lucrătoare, deci se includ in termen sâmbetele și duminicile, precum și sărbătorile legale.

Dacă au trecut cele 15 zile, nu mai contează că ai dreptate sau nu, instanța va respinge cererea ca tardiv introdusă, fără ca măcar să o citească.

Deci, timpul în care acționezi este esențial.

Ce poți pierde dacă nu iei legătura cu un avocat

Dacă nu iei legătura cu un avocat, nu vei afla dacă ai sau nu șanse să câștigi o contestație la executare. Dacă trec cele 15 zile, degeaba mai vrei să faci  contestație ulterior, va fi prea târziu.

Ce poți câștiga dacă iei legătura cu un avocat

Dacă contestația e admisă, vei scăpa de plata datoriilor, inclusiv a cheltuielilor de executare, și îți vei recupera atât onorariul avocațial plătit cât și taxa de timbru.

Ce poți pierde dacă iei legătura cu un avocat

În cel mai rău caz, pierzi taxa de consultanță, dacă aceasta există. Dar față de ce pierzi sigur dacă nici nu încerci, e un cost mic.

Dacă mai ai nevoie de informații, îți recomand să citești și celelalte articole scrise de mine pe tema executării silite – click aici.

Dacă te-ai decis să afli dacă poți sau nu contesta executarea silită mă poți contacta ușor:
  • utilizând formularul de contact din dreapta paginii
  • pe email la adresa danafatol@yahoo.com (cea mai bună variantă),
  • telefonic sau pe whatapp la numărul 0040-740.963.934
  • pe facebook – www.facebook.com/avocatdanafatol

Dacă dorești să vezi ce spun alți clienți înainte să mă contactezi poți consulta pagina Opiniile clienților.

Nu ezita, contactează-mă acum, cu un avocat implicat tu vei fi relaxat!
Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat, Bacău, România
Whatsapp: 004-0740963934

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 300 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie.

 

Bunuri comune si bunuri proprii

Bunuri comune?

Bunuri proprii?

Care sunt unele si care celelalte?

Bine te-am regăsit,

Întrebările legate de bunuri pot părea complicate, dar înțelegerea conceptelor de bunuri proprii și bunuri comune te poate ajuta atât în timpul căsătoriei, cât și in cazul unui divorț.

Cadrul legal

Conform art. 339 din Codul civil, Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Conform art. 340 al Codului civil,

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;

b) bunurile de uz personal;

c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;

d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;

f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;

g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;

h) fructele bunurilor proprii.

Bunuri proprii

Rezultă din cele de mai sus că bunurile proprii sunt acele proprietăți pe care le aduceți în căsnicie sau pe care le dobândiți în mod individual pe parcursul relației. Acestea pot include bunuri precum proprietăți imobiliare, autovehicule, bijuterii sau economii personale. În general, bunurile proprii rămân ale voastre în mod exclusiv, chiar și după căsătorie.

Este important să țineți evidența bunurilor proprii și să vă consultați cu partenerul pentru a evita confuziile ulterioare. De exemplu, dacă aveți o proprietate înainte de căsătorie, menținerea documentației clare vă poate ajuta să stabiliți drepturile fiecăruia în cazul unor schimbări în relație.

Bunuri comune

Bunurile comune sunt acele proprietăți dobândite în timpul căsniciei. Aici intră câștigurile salariale, economiile, activele și datoriile pe care le împărtășiți.

În caz de divorț sau deces, ele sunt distribuite în mod echitabil (nu egal, cu proporțional cu contribuția fiecărui soț) între parteneri.

Regulile de mai sus se aplică în cazul comunității legale de bunuri, care este regula in România.

Conform art. 329 din Codul civil, Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

Dana Fatol

avocat, Baroul Bacău, Uniunea Națională a Barourilor din România

 

Ai nevoie de avocat?

Contactează-mă acum:

  • pe WhatApp sau telefonic la 004-0740963934 (cea mai bună variantă)
  • pe email la adresa danafatol@yahoo.com sau office@fatol.ro,
  • pe facebook – Avocat Dana Fatol
  • utilizând formularul de contact din dreapta paginii

Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-340-bunurile-proprii-regimul-comunitatii-legale-drepturile-si-obligatiile-patrimoniale-ale-sotilor