Category: Situația copiilor in cazul neînțelegerilor dintre părinți

Conform legislației, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. De asemenea, tot conform legii, părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, și răspund de îndeplinirea obligațiilor lor.

Evident, aceasta este teoria, însă practica este diferită și de aceea acestă serie de articole va răspunde întrebărilor care apar în situația în care părinții nu se înțeleg.

Locuința copilului minor dacă părinții nu locuiesc împreună

Există situații în care locuința copilului nu este alături de ambii părinți.

Aceasta se întâmplă:

fie în urma unui divorț
fie deoarece părinții nu au locuit niciodată împreună

În acest caz, unde va fi locuința copilului?

Bien te-am regăsit!

Conform legii, copilul minor locuieşte la părinţii săi și, dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

Ce înseamnă paragraful de mai sus? Înseamnă că, la naștere, copilul va avea stabilită locuința alături de ambii părinți, dacă au domiciliu comun, sau alături de mamă, dacă părinții nu locuiesc împreună și nu convin spre o altă locuință. Odată stabilită locuința copilului, acesta nu poate fi schimbată decât cu acordul ambilor părinți (discutăm, evident, de situația copilului din căsătorie ori a celui dinafara căsătoriei dar recunoscut de tată)

Dar ce se întâmplă dacă părinții nu se înțeleg?

Ei bine, în acest caz, locuința copilului este hotărâtă de către instanța de tutelă, mai clar, de către judecătoria pe raza căreia se află locuința actuală a copilului.

Ești in această situație si vrei să mă contactezi direct – o poți face pe WhatsApp la nr. 0040.740.963.934

Încă ai nevoie de informații? Citește in continuare!

Dacă părinții se despart, mama poate lua copii și pleca cu ei?

Depinde dacă există sau nu acordul tatălui. Adică, dacă tatăl și mama sunt de acord, oricare dintre părinți poate lua copilul să locuiască cu el/ea. Însă, dacă celălalt părinte nu este de acord, atunci locuința copilului nu poate fi legal schimbată decât prin decizia instanței.

Da, știu, există opinia, destul de populară, că, în cazul unei despărțiri, copiii vor locui automat cu mama. Această opinie este susținută vehement pe forumuri de mămici și are la bază concepția vechiului Cod al familiei, care stabilea custodia copiilor la mamă.

Acum însă, locuința nu este stabilită automat la mamă, ci la părintele care rămâne în locuința familiei, iar schimbarea locuinței trebuie realizată fie în baza unui acord al părinților, fie în baza hotărârii instanței.

Dacă copilul locuiește cu mine, mă pot muta cu el în alt cartier sau oraș din România?

Răspunsul este da, poți, dar în aceleași condiții ca prima schimbare a domiciliului, adică cu acceptul celuilalt părinte sau în baza unei hotărâri judecătorești.

Dar în afara României pot pleca cu copilul?

Plecarea din România sau schimbarea domiciliului in altă tară se face tot cu acceptul celuilalt părinte (concretizat într-o procură) sau în baza unei hotărâri judecătorești.

Și ce se întâmplă dacă totuși mama pleacă cu copilul?

Dacă unul dintre părinți pleacă cu copilul înainte să existe un acord al părinților ori o decizie judecătorească în acest sens, celălalt părinte poate nu doar să îl dea în judecată pe părintele care a plecat cu copilului, dar poate să îi facă și plângere penală.

Sigur, în practică plângerile penale de acest fel sunt rare, dar e bine ca acest risc să fie cunoscut.

Fapta de a schimba domiciliul copilului fără acceptul celuilalt părinte poate fi încadrată la infracțiunea prevăzută de art. 379 Cod penal, reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, și se poate pedepsi cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Atunci cum pot proceda, ca mamă, ca să îmi iau copilul cu mine?

Pentru a putea lua copilul, mama (sau tatăl, după caz) trebuie să pornească o acțiune in instanță având ca obiect stabilirea locuinței minorului.

Pe cale principală, soluționarea acestei acțiuni durează chiar și un an, astfel că, dacă există urgență (copilul a fost deja mutat și e nevoie de o hotărâre care să consfințească situația de fapt, părintele cu care a rămas copilul e abuziv, există alte probleme in situația copilului care justifică urgența) se poate formula și o cerere de ordonanță președințială.

Ordonanța președințială se judecă de urgență, pe baza unui număr mai mic de probe, și este valabilă doar până la soluționarea cauzei pe cale principală.

Ca părinte, trebuie să reții de asemenea că de regulă copiii rămân sau pleacă cu mama în caz de separare, dar aceasta nu e o obligație conform legii, ci doar o regulă nescrisă a jurisprudenței, deci ai întotdeauna nevoie de probe pentru a îți lua copilul alături de tine, pentru a stabili legal locuința copilului tău alături de tine.

Dar dacă tatăl copilului mă bate, pot pleca cu copiii?

Din păcate violența nu poate fi utilizată ca motiv pentru a lua copii și a pleca cu ei. Dar dacă te afli într-o astfel de situație, atunci sfatul meu este să te duci la poliție și să faci plângere. Du-te imediat ce se întâmplă, nu aștepta.

Așa vei avea probe și vei putea apela la procedura ordonanței președințiale nu doar la dreptul comun. Vei putea cere și un ordin de protecție și vei putea obține chiar evacuarea tatălui violent din propria casă.

Dar pentru asta ai nevoie de probe, de plângeri la poliție, de certificate medico-legale, de

martori.

În concluzie, legea nu dă automat mamei copilului în caz de separare, dar de obicei în instanță copilul rămâne cu mama care îl vrea și îl poate crește.

Astfel, ca mamă, dacă ai venituri și locuință, dar și probe, ai toate șansele să obții stabilirea locuinței copilului la tine.

Nu ezita, contactează-mă acum pentru o discuție ori pentru a începe acțiunea, cu un avocat implicat tu vei fi relaxat

Scrie-mi pe WhatsApp la numărul 0740963934 situația ta pe scurt și îți voi răspunde în maxim 2 ore (L-V 10-16 – S/D răspund dar nu în 2 ore)!

Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat

Mă poți contacta

telefonic sau prin whatapp: 004-0740963934
utilizând formularul din dreapta paginii

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 300 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie. În plus, dacă desfacerea căsătoriei e clar calea cea mai bună pentru tine acum, gândește-te că vei putea fi din nou liber(ă). Alege ce e mai bine pentru tine acum!

PS: Ascest articol este din seria Situația copiilor în cazul neînțelegerilor dintre părinți. Toate articolele din serie le găsești aici

Custodia copilului minor conform Codului civil in vigoare

Custodia copilului, deși nu mai există ca noțiune, a rămas încă în vocabularul uzual.

Din punct de vedere legal, noțiunea de custodie a dispărut din 2011, adică înainte de intrarea în vigoare a Codului civil actual (denumit și Noul Cod civil).

Ce era custodia copilului conform codului familiei?

Încredințarea minorilor în sarcina exclusivă a unuia dintre părinți în caz de divorț, numită popular custodia minorilor, era reglementată în trecut de Codul familiei (acum abrogat).

Codul familiei ne spunea că instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vîrsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.

Tot conform Codului familiei, părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti.

În mare, reglementările de mai sus ne spun că părintele la care rămânea copilul avea dreptul să ia orice decizii cu privire la copil, fără să fie nevoie să îl consulte pe celălalt părinte.

Adică putea locui oriunde cu copilul, putea înscrie copilul la școală sau medic, putea scoate copilul din România oriunde și îl putea înnapoia, și, în general, putea lua orice decizii în ceea ce îl privește pe copil.

Ca practică, copiii minori era încredințați mamei (deși legea permitea și încredințarea copiilor tatălui, eu una nu cunosc vreun caz în care să se fi întâmplat asta înainte de 2011), motiv pentru care multe persoane credeau și încă cred că așa spune legea, că copiii rămân cu mama.

Ce s-a schimbat odată cu anul 2011? Ce este autoritatea părintească? cu ce e diferită față de custodia copilului?

În anul 2011 Codul familiei, cel din care am citat mai sus, a fost abrogat de Codul civil în vigoare. Acest cod a fost adaptat tendințelor europene de a responsabiliza ambii părinți, și a introdus noțiunea de autoritate părintească.

Conform legislației în vigoare acum, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

De asemenea, tot conform legii, părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, și răspund de îndeplinirea obligațiilor lor.

Legea spune simplu părinții, deci nu distinge între părinții biologici sau adoptivi ai copilului, ori între cei căsătoriți sau necăsătoriți, între cei care locuiesc împreună sau nu.

Ce se întâmplă în caz de separare (cu divorț sau fără, între părinți căsătoriți sau nu)

În cazul separării, conform Codului civil, regula este că după divorț sau separare în fapt, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Mai clar, părintele căruia i-a fost încredințat copilul va trebui să se consulte cu celălalt părinte și să aibă acceptul lui (de multe ori acceptul lui concretizat într-o procură) pentru a lua orice decizii privind copilul minor.

Astfel va fi necesar acordul celuilalt părinte pentru:

schimbarea locuinței copilului;
înscrierea copilului la școală;
înscrierea copilului la medicul de familie;
vaccinarea copilului;
deplasare în străinătate (pentru acesta va fi nevoie de procură notarială);
exercitarea altor drepturi și obligații cu privire la persoana copilului.

Există și excepția, aceea în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, însă această excepție trebuie stabilită pe calea instanței și doar pe calea instanței (conform art. 398 Cod civil dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți).

Atenție, tot nu vom vorbi despre custodia copilului, ci despre autoritate părintească exclusivă!

Până la obținerea unei hotărâri care să stabilească altceva, autoritatea părintească este comună! Și deciziile se iau de către ambii părinți.

Știu că această reglementare cauzează multe probleme pentru părinți, și de aceea am început scrierea unei serii de articole privind drepturile și obligațiile părinților în caz de despărțire și situația copiilor în acest caz.

Articolele din serie sunt, până acum:

Locuința copilului (click aici);
Pensia alimentară (click aici);
Pot pleca cu copilul în străinătate;
La câte vizite pe lună are dreptul tatăl și cum îl pot obliga să le facă;
Situația copilul născut în timpul căsătoriei, dar cu alt bărbat decât soțul mamei;
Ce se întâmplă dacă celălalt părinte decedează.

Lista este deschisă pentru sugestii, întrebări, propuneri de articole.

Te invit să lași un comentariu cu ce ai vrea să mai scriu pe acestă temă!

Iți doresc o zi cu soare!

Dana

Ai o întrebare sau ai nevoie de asistență? Scrie-mi pe WhatsApp la numărul 0740963934 situația ta pe scurt și îți voi răspunde în maxim 2 ore! (L-V 10-16 – S/D răspund dar nu în 2 ore)

Dacă dorești să vezi ce spun alți clienți înainte să mă contactezi poți consulta pe siteul meu pagina Opiniile clienților.

Nu ezita, contactează-mă acum, cu un avocat implicat tu vei fi relaxat

Dana Fatol, avocat titular Dana Fatol Cabinet de avocat, Bacău, România

WhatsApp: 004-0740963934

PS: În funcție de complexitate, consultația poate fi pe email ori telefonică și gratuită. Dacă e nevoie de studiul unor documente ori de o întâlnire, onorariul începe de la 350 lei și te poate scuti de foarte multă umblătură după informații și confuzie.

Autoritatea părintească – generalități

Evident, aceasta este teoria, care ne spune că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului și că ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.

Legea spune simplu părinții, deci nu distinge între părinții biologici sau adoptivi ai copilului, ori între cei căsătoriți sau necăsătoriți, între cei care locuiesc împreună sau nu.

În practică însă, de prea multe ori doar unul dintre părinți, în general mama, se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului, iar acest grup de articole va privi această situație, în care copilul locuiește efectiv doar cu unul dintre părinți, și va răspunde la unele dintre întrebările cel mai des formulate de mamele care îți cresc copii singure, fără a conviețui cu tatăl. Situația este legal aceeași dacă tatăl e cel cu care locuiesc părinții, și nu mama, iar formularea e astfel doar pentru că sunt mai multe mame în această situație decât tați.